Despre noi

Cu o experienta de peste 4 ani pe piata serviciilor call center din Romania si nu numai, ProCall ofera companiilor calitate la cele mai mici preturi.

Dispunem de tehnologie informatica de varf pentru managementul relaţiilor cu clienţii. Avem o echipa profesionista de angajaţi cu abilităţile necesare şi o atitudine proactivă faţă de clienţi, care conferă firmelor posibilitatea obţinerii, pe plan operaţional, a unor rezultate deosebite în domeniul marketingului relaţional. Printre colaboratorii nostri se numara atat companii mici si mijlocii din Romania, cat si companii mari si multinationale, din diverse domenii de activitate.

Software-ul ProCall este principalul atu tehnologic al serviciilor call center pe care le asigurăm clienţilor noştri. Atunci când se efectuează un apel prin sistemul outbound sau se primeste un apel (inbound) operatorii au la dispoziţie toate informaţiile, inclusiv regulile impuse de dumneavoastră pentru gestionarea corespunzătoare a apelurilor şi a întrebărilor. Prin intermediul acestui software, avem capacitatea de a califica lead-urile, de a procesa comenzile şi chiar de a transfera un lead „fierbinte” către un reprezentant al companiei dumneavoastră. Dacă doriţi să închidem în locul dumneavoastră respectivele lead-uri, fiecare membru al echipei implicat in campania outbound este instruit cu privire la serviciile şi produsele oferite astfel încât să ştie în orice moment ce să spună şi ce să vândă.

Personalul cu care veţi lucra este ceea ce ne diferenţiază cu adevărat de competitorii noştri. Dacă un serviciu nu este dublat de un personal de încredere, tehnologia de rutare a apelurilor este lipsită de sens. Operatorii care gestioneaza apelurile outbound sunt instruiţi cu privire la cele mai bune tehnici de vânzare şi cu privire la produsele sau serviciile dumneavoastra, înainte de a începe munca pentru campania respectiva.

Avantajele parteneriatului cu ProCall

  • accesibilitate si costuri reduse : colaborarea cu ProCall pentru preluarea sau generarea apelurilor telefonice ale companiei dumneavoastra nu presupune costuri importante si nici investitii in aparatura sau personal;
  • un management mai bun al personalului companiei dumneavoastra : nu va mai fi nevoie ca angajatii dumneavoastra sa raspunda la telefoane, e-mail-uri, sms-uri sau la alte mijloace de comunicare; acestia se vor orienta exclusiv catre activitatea lor de baza; call center-ul se va ocupa de toate apelurile, interactionand cu clientii si prezentandu-le ofertele dumneavoastra.
  • inregistrarea tuturor operatiilor efectuate si generarea de rapoarte pentru o analiza mult mai buna a eficientei.
  • cresterea loialitatii clientilor si atragerea de noi clienti: clientii vor capata incredere in compania dumneavoastra; acestia vor fi preluati intotdeauna de personal amabil, gata sa-i ajute si sa-i indrume spre rezolvarea problemelor.

Punem la dispozitia clienţilor dumneavoastră canale de comunicare variate, care includ linii telefonice dedicate inbound si outbound, fax, e-mail, mesaje online. Putem asigura servicii de vânzări prin implicarea în cross-selling şi up selling şi va putem ajuta, de asemenea, in dezvoltarea relaţiei cu clienţii, oferindu-vă servicii help desk dedicate.

Pe langa serviciile traditionale incercam sa oferim o alternativa la relatiile din mediul de afaceri de astazi. Va putem oferi consultanta gratuita inainte, pe parcursul campaniei si dupa terminarea acesteia. Inainte sa devenim colaboratorii dumneavoastra, dorim sa devenim prieteni, persoanele in care aveti incredere sa apelati pentru orice campanie.
In cooperarea cu ProCall, este bine si ne dorim să aveţi un rol activ în succesul şi orientarea campaniei call center. Sistemul call center ProCall permite generarea de rapoarte care conţin statistici precum procentele de vânzări, timpii de lucru pe operator, apelurile finalizate etc. Aceste informaţii sunt importante pentru dezvoltarea programului si pentru a face modificări rapide in scopul creşterii eficienţei campaniei.

Cautare

Sunati-ma

Introduceti numarul de telefon mobil
si va vom contacta noi:

Ce spun clientii nostri?

"Sunt foarte multumit de colaborarea cu ProCall. Rezultatele mi-au depasit asteptarile!"
Iulian Motoi
(Elian Solutions)
"Ce imi place la ProCall? Seriozitatea cu care lucrati, interesul pe care il manifestati pentru a transforma o campanie de telemarketing intr-o campanie de succes si, nu in ultimul rand, pretul."
Mihai Olteanu
(Anzi Soft)
"Foarte bun raportul calitate - pret. Calitatea se traduce prin... rezultate... si prin rapiditatea cu care apar."
Gabriel Ionescu
(Synergizer)